tu nu eşti ca ei

 Eu ştiu deja...ştiu că trenul nu te aşteaptă. Nimeni nu te aşteaptă, chiar dacă ajungi cu o secundă întârziere, pentru că tu nu eşti ca ei. Tu ai acea stare euforică prin care îi destinzi pe toţi. Tu poţi să ajungi cât de suuus vrei tu. Tu eşti ca un copil care se află în extaz atunci când vede artificii. Şi tocmai ..pentru că eşti diferit, lumea te vede cu totul altfel. Te vede cu alţi ochi, ochi malefici, ochi care aşteaptă să te distrugi lent.

Nu!

 Nu mai există nimic. Tristeţea şi nepăsarea au şters totul din mine. Acum nu mai aud , nu mai cred ...probabil că nu mai vreau. Simt cum toate cuvintele pe care le spun sau îmi sunt adresate se adună pe umerii mei. Şi sincer e prea mult pentru mine , nu cred că o să mai pot să mai îndur. Nu vreau să fie totul perfect , dar măcar acceptabil. Mă dor cuvintele astea , parcă sunt o atingere rece peste mine...De ce a trebuit să urmam cursul acesta ? 

Unde eşti copilărie ?

Un copil nou-născut , zâmbind la ochii mamei sale iubitoare , un copil gol , jucăuş , chicotind în timp ce mama sa îl îmbracă , o răsturnare la 6 ani , lipsa tatălui său când îl îmbrăţişează , un copil stigand revoltător la părintele lui , apoi regretându-şi comportamentul.
        Ca să spunem aşa , în opinia mea , lucrurile acestea reprezintă copilăria ; un lucru fascinant şi extraordinar de frumos . Copii fac lumea oricărui om să o ia razna .
        Când mă gândesc la copilăria mea , mă gândesc la o fetiţă care purta o rochiţă albastră , o fetiţă a cărei încăpăţânare rulează în cerc , o fetiţă care visa neoprit la diferite anormalii .
        Câteodată stau în balansoarul de la bunica şi mă gândesc cum era să fiu copil , să mă-nvartesc fără sfială , să văd florile trezindu-se din amorţeală , să simt mâna mamei pe fruntea mea , iubirea ei . Mă gândesc cum săream peste băltoace , ca şi cum ar fi fost capcanele zmeilor , cum suflam-n florile de păpădie , cum strângeam în coşuri de nuiele fructele mari şi coapte din grădina bunicii , cum stăteam împreună cu bunica mea şi ţeseam covoraşe mici şi colorate . Îmi aduc aminte cum mă aşezam vara pe spate şi priveam norii , care în mintea mea aveau diferite forme sau erau piesele unui joc de şah .
        Pentru mine copilăria a însemnat o combinaţie unică între ajutor , iubire , prietenie , secrete , descoperiri şi fericire , în care cred şi pe care vreau să o mai simt şi acum .
         Copilăria pentru mine poate fi descrisă într-un singur cuvânt : aventură . O aventură pe care fiecare copil trebuie să o aibă .
         Copilăria este numai despre Prinţul Fermecat , Albă-ca Zăpada şi Cenuşăreasa , caracterele care dau copiilor încrederea şi puterea să nu renunţe niciodată să viseze şi să poată dormi liniştiţi în fiecare noapte , fără teama că monstruleţul din dulap va veni să-i viziteze .
         După spusele autoarei Stephenie Meyer , " copilăria nu este de la naştere până la o anumită vârstă , la o anumită vârstă copilul a crescut şi ia toate lucrurile copilăreşti şi le pune la o parte . Copilăria este regatul unde nimeni nu moare . "
         Consider că această etapă din viaţa oricărui om , copilăria , nu a dispărut . Este încă acolo , chiar dacă nu o vedem , o putem simţi vibrând în sufletul nostru . Toţi am vrea să ne întoarcem înapoi , dar nu putem decât să privim şi să încercăm ca fiecare zi de acum să pară o simplă poveste fantastică spusă de mama înainte de culcare .
         Când eşti copil ar trebui să vezi totul superficial , ca pe o joacă sau o jucărie pe care o manevrezi cum vrei , dar mai târziu când vraja copilăriei ne va părăsi , jucăria o să ne manevreze pe noi cum vrea , viaţa fiind descrisă ca o jucărie când suntem mici .
         Când eşti copil ai tot timpul din lume , tot confortul necesar să faci ceea ce îţi trece prin minte , atunci nu poţi fi trist decât dacă amicul îţi ia jucăria preferată .
         În actualitate , copii nu mai ştiu ce este aceea o carte citită sau o poveste spusă de mamă înainte de culcare . Majoritatea , de la o vârstă fragedă , sunt lăsaţi singuri şi au nişte concepţii de viaţă total neadecvate vârstei lor .  Ei sunt captaţi de ecranul luminos al calculatorului , inloc să se ducă afară să descopere minunile care te poartă spre lumea viselor reale , să se gândească la copilărie în desfăşurare , nu la sfârşitul ei .
           Aşa cum viaţa trece , totul pare şters cu un burete , deoarece timpul îndepărtează chiar şi cele mai importante lucruri din viaţa noastră .
            Ceea ce ne va rămâne mereu sunt amintirile noastre , pe care nimeni nu ni le poate lua .
            Şi aici vine copilăria noastră , reţeta pentru fericire veşnică şi aventuri de vis .
            Pentru a rezuma, copilăria este primul pas dintr-o călătorie foarte lungă numită viaţă , deci cred că dacă această călătorie începe bine , apoi întregul traseu destinat va fi ghidat de licurici , protejat de lucruri fermecătoare , de dragoste , credinţă şi noroc .

tanana

Si jur , in acel moment vroiam sa te vad mort , vroiam sa vad cum nu mai ai suflu , sa suferi si tu atat de mult cum am suferit eu . Jur , imi provoci scarba ! Nu cred ca mai are rost altfel , o sa fie groaznic , dar mergee . . .

Si daca . . .

Si daca mi-e dor de tine , inchid ochii , inghit in sec si zic : " a trecut ...si asa e .. "

3 words.8 letters.Say it,and i'm yours

Chuck: Lets take it slow this time. Do it right.
Blair:   Blegh...Chuck Bass is a romantic, who knew?
Chuck:  Now you do, and its all what it matters.

Blair: Whatever you're going through, I wanna be there for you.
Chuck: We've talked about this. You are not my girlfriend.
Blair: But I am me. And you are you. We're Chuck and Blair. Blair and Chuck. The worst thing you've ever done, the darkest thought you've ever had, I will stand by you through anything.
Chuck: And why would you do that?
Blair: Because I love you.

Labirintul sufletului meu

     Era o dimineata racoritoare de sambata . Razele jucause ale soarelui se infiripau pe fereastra camerei mele . Stateam indiferenta in patul meu , in timp ce in mintea mea fredonam o amarata de melodie . Mi-am aruncat ochii pe birou si am observat poza , pe jumatate rupta cu cel pe care cu cateva ore in urma il consideram ursitul meu . Uitandu-ma la ea s-ar parea ca deslusesc anumite amintiri . M-am ridicat , am pus poza pe biblioteca , am aruncat niste haine pe mine si am plecat afara .
     Pe drum , simteam cum aerul racoritor ma incanta si-mi facea minte sa zburde prin locuri neasteptate . Mi-am indreptat pasii spre parc , pentru a cauta "frunza cea rara" , asa ii spuneam eu iesirii din sufletul meu care era ca un labirint . Ajunsa acolo m-am asezat pe banca mea , caruia obisnuiam sa-i spun "parasita" , deoarece nimeni nu statea acolo , doar pentru faptul ca era intr-un loc mai retras , unde poti auzi opereta cantata de micile pasari si poti participa la jocul de sah pe care il fac crengile fagilor .
     Stateam acolo singura , singura si visam , visam cu ochii deschisi . Visam la ziua cand o sa pot sa fiu fericita , sa nu-mi pese de nimeni si nimic , dar mi-am dat seama ca asta nu se va intampla niciodata . Ajunsesem sa petrec ore intregi , in fiecare zi si sa ma gandesc , sa visez la acelasi lucru prostesc .
     Se facuse ora 19:00 , iar eu tot acolo eram , urmarind vazduhul serii cum se cobora peste parc , peste oras , tot gandindu-ma la aceeasi prostie . Am devenit agitata din cauza ringtonului telefonului meu . Era mama . Am raspuns sec , nici macar nu am asteptat sa scoata o vorba ca i-am zis ca pornesc spre casa si am inchis indiferenta . Mi-am grabit pasii spre casa , in timp ce ma gandeam dece nu pot sa fiu un " copil " normal , care sa fie interesat doar de desenele animate si jocurile pe calculator . Nu , eu trebuia sa ma gandesc la ce o sa fac maine ,ce o sa mananc , daca o sa mai traiesc ...
     Am ajuns acasa , i-am spus mamei sa nu ma deranjeze , am urcat scarile spre dormitor , m-am inchis in camera si am inceput sa trag dintr-un joint fara sa-mi pese de lume . De parca lumii i-ar pasa cumva ce fac eu...

 [ randuri postate la cerere ]