Visurile sunt uneori aiurea.!

    Mi-am lăsat mintea să umble aiurea pentru câteva momente , aşteptând să mă las cuprinsă de somn . Mi-am lăsat capul pe pernă , deja somnoroasă . Cu pleopele grele , m-am uitat la pereţii camerei mele , portocalii in lumina lunii . Dar după câteva minute , m-am trezit , mai alarmată , panica strecurândumi-se din nou in suflet şi făcând să mi se strângă stomacul . Ştiam prea bine că majoritatea temerilor mele erau stupide şi pur şi simplu trebuia să-mi revin . La un moment dat visam . Invălmăşeala de siluete din centrul camerei, toate inveşmântate in mantii de culorea frunzelor care plutesc spre pământ toamna , ar fi trebuit să mă inspăimânte , dar din contră imi dădeau sentimentul că ele nu puteau să-mi facă nici un rău , că pur şi simplu ele chiar aparţineau de mine , şi eu de ele . Dar , deodată acele siluete parcă se apropiau totusi prea repede de mine , iar feţele lor nu aveau acea expresie care să te facă să te simţi ok in preajma lor . Am deschis ochii brusc . Am stat timp de câteva momente in patul meu gemând , incercând să mă eliberez de vis . Cerul care se vedea prin fereastra mea se făcu roz deschis . Când am revenit cu totul la realitatea camerei mele dezordonate si cunoscute , m-am enervat puţin pe mine . Oare cum puteam să visez asa ceva ? Ce inseamnă asta ? Mă gândeam că aşa păţeşti dacă esti obsedată de gânduri tulburătoare la miezul nopţii . Fără răbdare , mi-am indreptat paşii spre bucătărie ...